- Despre magazinul online Bershka din Romania
Marca Bershka a fost creată în 1998 ca și o nouă marcă a Grupului spaniol Inditex, cu un concept nou, care se adresează unui sector reprezentat de tineri interesați de ultimele tendințe în modă și la curent cu acestea. Astfel Bershka se prezintă ca o referință în ceea ce privește oferta de articole la modă adresate acestui public cu pretenții din ce în ce mai mari și, în doar 2 ani, imaginea mărcii a fost consolidată în peste 100 de magazine. În ziua de azi, după 15 ani, reprezintă un lanț cu peste 910 magazine, în peste 64 de țări, cu vânzări care reprezintă 10% din profitul total al grupului de care aparține. Vânzările mărcii Bershka se întind pe o suprafață de peste 338 000 de metri pătrați. Activitatea firmei cuprinde design, producție, distribuție și vânzare de articole de modă în magazine.
Pentru a putea oferi mereu în magazinele sale ultimele tendințe, Bershka folosește un model de afacere flexibil adaptându-se la orice noutate apărută pe parcursul unui sezon prin introducerea de produse noi în magazine, în cel mai scurt timp posibil. Modelele pentru fiecare sezon sunt concepute în întregime de propriile echipe de creație care folosesc ca și sursă principală de inspirație tendințele predominante de pe piață descoperite cu ajutorul informațiilor oferite de magazine și chiar de clienții.
Echipa de designeri care lucrează pentru Bershka este alcătuită din peste 60 de specialiști care evaluează în mod continuu nevoile, dorințele și pretențiile consumatorilor, oferind spre vânzare în magazine peste 4 000 de produse diferite în fiecare an.
Consumatorul vizatCumpărătorii mărcii Bershka sunt tineri îndrăzneți, la curent cu ultimele tendințe și interesați de muzică, rețele de socializare și noile tehnologii.
ConceptulMagazinele Bershka se remarcă în întreaga lume prin poziționarea strategică și arhitectura bine definită. Localul de amplasare este convertit într-o vastă expoziție care impune tendințe printr-o imagine atent gândită, de la vitrine până la aranjarea mărfii în interior.
Bershka alege cele mai bune amplasamente comerciale din fiecare oraș, magazinele sale fiind poziționate în zone strategice, în cele mai importante centre comerciale. De multe ori se aleg clădiri deosebite pe care studioul de arhitectură Bershka le recondiționează și le adaptează la imaginea și filozofia mărcii.
Muzică, ecrane, proiecții, grafică modernă, culori actuale, mobilier cu design contemporan, iluminare de ultimă oră și așa mai departe, sunt caracteristici care fac din Bershka o adevărată „experiență de shopping”.
Proiectarea interiorului magazinului se realizează acordând o importanță maximă modei. Aranjarea, muzica, iluminarea, mobilierul, afișele și materialele folosite au fost concepute și alese atent pentru a conferi libertate maximă clienților în timp ce descoperă ultimele tendințe în modă. Toate elementele din magazin sunt concepute de echipa responsabilă de imagine Bershka și sunt actualizate în fiecare sezon.
Magazinele Bershka sunt proiectate în așa fel încât să fie pe placul tinerilor, să le ofere un spațiu confortabil și în care să se simtă bine. În timp ce caută, aleg și încearcă îmbrăcăminte pot asculta cea mai recentă muzică și să admire tendințe ale artei urbane prezentate pe afișe și expoziții de fotografii integrate în decor.
Bershka acordă o deosebită importanță vitrinelor magazinelor, în acestea se expun publicului cele mai importante articole din colecție și tema principală. Vitrinele sunt reînnoite în mod constant, în fiecare sezon, iar articolele de îmbrăcăminte respectă stilul din interiorul magazinului, reflectând tendințele din întregul sezon.
Prin noul concept al magazinelor Bershka, întreg spațiul de shopping se transformă într-o vitrină, partea frontală, alcătuită dintr-un geam mare de sticlă, lasă să se vadă magazinul în totalitate și colecția completă.
Linii de produseMagazinele sunt prevăzute cu spații separate destinate diferitelor linii de produse pe care Bershka le oferă. În fiecare secțiune, Bershka, BSK, și Bărbați, produsele sunt expuse în funcție de stil, creând astfel o gamă amplă, de la îmbrăcăminte casual la sport și de la articole basic la articole fashion.
Secțiunea dedicată articolelor de îmbrăcăminte pentru femei este cea mai importantă. Această secțiune are două linii de produse: Bershka și BSK. În prima secțiune se pune accent pe ultima modă și reflectă tendințele predominante ale sezonului. Conține o gamă largă de articole din denim, ținute de seară, îmbrăcăminte casual și articole după ultimele tendințe.
BSK este o secțiune dedicată celor mai tineri și caută întotdeauna să satisfacă interesul și dorințele acestora ținând cont, în crearea colecției, de gustul lor în materie de muzică, de idolii lor, star-uri rock și așa mai departe.
Secțiunea bărbați oferă mult mai mult decât jeanși la modă pentru tineri. Această linie de produse oferă de asemenea îmbrăcăminte casual, sport și la modă.
În plus, pe lângă o gama largă de articole de îmbrăcăminte, Bershka oferă de asemenea o gamă largă de accesorii și încălțăminte.